Dosar 2261/101/2021 din 12.11.2021

drepturi băneşti privind calcularea şi plata drepturilor salariale ca urmare a aplicării succesive a majorării/creşterilor salariului de bază conform Legii nr.153/2017, etc. începând cu data de 01.01.2019


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2261/101/2021
Data dosar:
12.11.2021
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
drepturi băneşti privind calcularea şi plata drepturilor salariale ca urmare a aplicării succesive a majorării/creşterilor salariului de bază conform Legii nr.153/2017, etc. începând cu data de 01.01.2019
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.03.2022 la ora 09:00

    Complet: CMAS05D
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ ”Doctor Victor Gomoiu” în numele membrului de sindicat Tuică Florin-Constantin în contradictoriu cu Liceul Teoretic ”Doctor Victor Gomoiu” Vânju Mare. Obligă pârâta la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului, pe perioada 01.01.2019-01.06.2021 prin aplicarea majorărilor prevăzute de art.8 din Anexa nr.I la Legea nr.153/2017, cap.I lit.B (10% pentru personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte), la salariul de bază, în condiţiile art.38 alin.4 ind.1 din Legea nr.153/2017. Obligă pârâtul la plata eventualelor diferenţe de drepturi salariale rezultate în urma recalculării pe perioada 01.01.2019-01.06.2021, sume ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare la data plăţii efective. Cu apel. în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată azi, 17 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 124/2022 din 17.03.2022
  • Sedinta din data de 17.02.2022 la ora 09:00

    Complet: CMAS05D
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    respinge cererea de repunere pe rol şi menţine suspendarea în baza art.242 al.1 c.pr.civ.

    Incheiere suspendare din 17.02.2022
  • Sedinta din data de 27.01.2022 la ora 09:10

    Complet: CMAS05D
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    suspendat în baza art.242 pct. 1 c.pr.civ.

    Incheiere suspendare din 27.01.2022
  • Sedinta din data de 13.01.2022 la ora 09:05

    Complet: CMAS05D
  • Amână cauza

    se citează reclamantul cu mentiunea de a preciza concret obiectul

    Incheiere de sedinta din 13.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD