G****** Z***** R*****
PetentRespinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul G****** Z***** R*****, deţinut în Penitenciarul Codlea, din executarea pedepsei de 4 ani, 5 luni şi 10 zile de închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 960/2020 a Judecătoriei Aiud. În temeiul art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, o nouă cerere/propunere de liberare condiţionată nu va putea fi formulată anterior datei de 27.10.2021, dată la care pedeapsa expiră în termen. În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă petentul să plătească statului suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 313 lei, va fi virat în contul Baroului Alba din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08 septembrie 2021.
Hotarare 635/2021 din 08.09.2021Amână judecarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către Penitenciarul Aiud, pentru a comunica instanţei regimul de executare în care petentul execută în prezent pedeapsa.
Incheiere de sedinta din 10.08.2021