S**** D*********** Ş* C******
PetentP**** V*******
CreditorC******* N******** D* C** F****** C** S** S******** C* C******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECATOREŞTI DRUMEA NICUŢ şi CIOVICA prin executor judecătoresc DRUMEA NICUŢ SANDA SIMONA. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 880/23.03.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 752/63/2021 şi decizia civilă nr. 2239/05.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 752/63/2021, definitivă, privind pe creditorul P**** V******* şi pe debitoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA( CNCF CFR SA) – SUCURSALA CF CRAIOVA, pentru realizarea obligaţiei de plată a diferenţei dintre sumele acordate şi cele cuvenite, constând în contravaloarea sporului de 90% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică, pentru care nu s-a acordat repaus în condiţiile art.137 pct.4 CM, aferente perioadei 01.11.2017-23.03.2021, proporţional cu perioada lucrată, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei monedei naţionale de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă de la data naşterii dreptului la data plăţii efective şi 350,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat la fond şi la apel, la care se adaugă cheltuielile de executare, prin toate formele de executare. Fara cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 402 C. proc. civ., azi 08.10.2021.
Incheiere de executare silita 7090/2021 din 08.10.2021