B****** G*******
ReclamantO***** O****** P*** P*****
PârâtAmână judecarea cauzei în vederea completării probatoriului cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 26.01.2023Amână judecarea cauzei în vederea respectării principiului nemijlocirii administrării probelor de către instan?a de judecată, respectiv de către judecătorul care va fi desemnat, urmare a desfiin?ării completului de judecată C5 cu componentele sale ?i a împărţirii ciclice a dosarelor, conform art. 104 alin. (1) ROIIJ.
Incheiere de sedinta din 10.11.2022Cu ocazia deliberării, instan?a reţine că fa?ă de aspectele declarate de marqtorii asculta?i se impune repunerea cauzei pe rol şi completarea cercetării judecătoreşti, în vederea stabilirii cît mai exact a momentului de la care a început exercitarea de către reclamantă a posesiei asupra imobilului din cază, astfel că în condi?iile art.400 Cod Pr. Civilă va dispune repunerea cauzei pe rol, stabilind termen de judecată pentru data de 10.11.2022, termen pentru care se vor cita păr?ile. Pronun?ată azi 29.09.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 29.09.2022Amână pronun?area cauzei la data de 29.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022Reestimează durata necesară solu?ionării procesului la 5 luni. Amână judecarea cauzei la data de 15.09.2022, termen cunoscut de păr?i, în vederea solu?ionării cauzei de către completul ini?ial investit.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022depunerea de către reprezentantul pârâtei a dovezii de afişare a somaţiei
Incheiere de sedinta din 28.04.2022Estimează durata necesară cercetării procesului la 3 luni. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba testimonială, în dovedirea acţiunii. Emiterea unei somaţii temeiul uzucapiunii prin care toţi cei interesaţi sunt somaţi să formuleze opoziţie, cu precizarea că, în caz contrar, se va trece la judecarea cererii în termen de 30 de zile de la emiterea celei din urmă publicaţii. Somaţia se va afişa la imobilul în litigiu, înscris în C.F. nr. 38140 Oravi?a (provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi 1274 Ciclova Montană), nr. top. 1940/a, cu teren în suprafa?ă de 45 mp ?i casa ncc 454, proprietatea tabulară a numi?ilor Sztan Gizi, născută Lăpădat, Radu Geirge, Sztan Maria ?i Radu Maria, prin grija primăriei locului imobilului, respectiv Pimăria Oravi?a, la sediul Judecătoriei Oraviţa prin grija grefierului de şedinţă, la biroul teritorial de cadastru si publicitate imobiliară, respectiv Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin – Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară Oraviţa şi se va publica în două ziare de largă răspândire, din care unul de circulaţie naţională, prin grija reclamantei. Se pune în vedere Primăriei Oravi?a, Biroului de cadastru şi publicitate imobiliară Oraviţa şi grefierul de şedinţă să depună la dosar procesul verbal întocmit ca urmare a afişării somaţiei. Se pune în vedere reclamantei să publice somaţia în două ziare de largă răspândire, din care unul de circulaţie naţională, dovada publicării urmând a fi depusă la dosar anterior termenului de judecată acordat în acest scop. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi acordă termen la data de 28.04.2022, ora 12,00, completul 5, sala 1, pentru când părţile au termen în cuno?tin?ă. Se vor cita martorii Pospi?el Silvia ?i Stanciu Ana. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.03.2022.
Incheiere de sedinta din 10.03.2022