C***** S********
PetentS****** L*****
IntimatDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele ?i în dispozitivul sentinţei civile nr. 1589/2021, în cadrul prezentului dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc, în sensul că seria şi numărul procesului-verbal prin care s-a aplicat amenda contraven?ională cu privire la care s-a dispus înlocuirea cu muncă în folosul comunită?ii este PHRX nr. 0145877/04.03.2019, iar nu PHRX nr. 0145802/05.03.2019. Prezenta face parte integrantă din cuprinsul sentinţei civile nr. 1589/2021. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată astăzi, 15.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.12.2021Admite cererea formulată de reclamanta C***** S********, în contradictoriu cu pârâtul S****** L*****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.305 lei, aplicată pârâtului prin procesul-verbal seria PHRX nr. 0145802/05.03.2019, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 50 de ore, la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale C***** S********. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel, în eventualitatea exercitării acestei căi de atac, se va depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată astăzi, 26.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1589/2021 din 26.10.2021