D********* I* I** C******
PetentRespinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat D.I.C., fiul lui , născut la data de 23.09.1976, CNP , deţinut în Penitenciarul Bistriţa în executarea unei pedepse de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1430/2019 a Judecătoriei Timişoara, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1710/2019. Potrivit art. 587 alin. 2 CPP, stabileşte termen de reiterare a cererii începând cu data de 15.09.2021. Onorariul parţial cuvenit av. oficiu Rus Andreea, în sumă de 100 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 CPP obligă petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 19.04.2021.
Hotarare 439/2021 din 19.04.2021