M***** P******
Intimat reclamantS****** M******
Intimat pârâtM***** M*****
Petent pârâtTermen preschimbat la 30.06.2021.
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 717/28.05.2007 pronun?ată la data de 28.05.2007 de către Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr. 2275/277/2006, în sensul că, numele petentului, pârât în cauză, se va citi corect M***** M***** şi nu Mocanu Mihai, cum din eroare s-a consemnat. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac cererea se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 29.09.2021.
Incheierefinalacameraconsiliu din 29.09.2021Amână pronunţarea pentru a se studia actele şi lucrările dosarului, la data de 29.09.2021. Pronunţată în şedinţă publică , azi 27.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu. Dispune trimiterea dosarului nr. 2275/277/2006/a1, având ca obiect îndreptare eroare materială către Compartimentul Registratură al Judecătoriei Pătârlagele în vederea repartizării aleatorii a cauzei în sistemul ECRIS către un complet de judecată legal compus din cadrul Judecătoriei Pătârlagele. Fără cale de atac. Pronunţată în sedinţă publică astăzi, 15.09.2021.
Incheiere de sedinta din 15.09.2021În temeiul art.400 C.p.c. repune cauza pe rol. Acordă termen de judecată la data de 15.09.2021, ora 11.30, şedinţă publică, cu citarea petentului, în vederea ridicării excep?iei nelegalei compuneri a completului de judecată. Calea de atac odată cu fondul.Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.06.2021.
Incheiere de sedinta din 30.06.2021TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 30.06.2021.
Amână cauza faţă de lipsa de procedură cu părţile.
Incheiere de sedinta din 09.06.2021