S*** A********
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
IntimatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinţei civile nr. 2029/2021, pronunţată în data de 03.11.2021 de Judecătoria Deva în dosarul nr. 2279/221/2021, precum şi în cuprinsul dispozitivului aceleiaşi hotărâri. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinţei civile nr. 2029/2021, pronunţată în data de 03.11.2021 de Judecătoria Deva în dosarul nr. 2279/221/2021, precum şi în cuprinsul dispozitivului aceleiaşi hotărâri, în sensul că se inserează următoarea dispoziţie: ,,Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Deva”. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.11.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.11.2021Admite plângerea contravenţională formulată de petentul S*** A********, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN HUNEDOARA. Anulează procesul-verbal de contravenţie , emis de IPJ Hunedoara şi, în consecinţă, exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 de lei şi de la sancţiunile complementare aplicate. Obligă pe intimat să îi plătească petentului suma de 670 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în: taxă judiciară de timbru (20 de lei), onorariu avocaţial (500 de lei) şi cheltuieli traducere înscrisuri (150 de lei). Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 03.11.2021.
Hotarare 2029/2021 din 03.11.2021Amână pronunţarea la data de 03.11.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2021in vederea realizarii celor dispuse
Incheiere de sedinta din 11.10.2021Pentru ca BAAR să răspundă la rela?iile solicitate
Incheiere de sedinta din 06.09.2021Pentru depunerea de către BAAR a răspunsului la adresa instanţei
Incheiere de sedinta din 26.07.2021Repune cauza pe rol, pentru probe şi lămuriri suplimentare. Dispune citarea părţilor, în şedinţă publică, în data de 26.07.2021, ora 10:30, sala 25. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.07.2021.
Incheiere de sedinta din 02.07.2021Amână pronunţarea pentru data de 02.07.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2021TERMEN PRESCHIMBAT
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2021Admite sesizarea de preschimbare a termenului de pronunţare stabilit în prezentul dosar. Preschimbă termenul de pronunţare stabilit în prezenta cauză de la data de 21.06.2021 la data de 22.06.2021. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.06.2021.
Incheiere de sedinta din 15.06.2021Amână pronunţarea la data de 21.06.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 07.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2021