R****** S*
ReclamantP**** E****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC RCS & RDS SA în contradictoriu cu pârâta P**** E****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.535,91 lei cu titlu de debit principal restant. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere aplicate asupra debitului principal şi datorate începând cu cea de-a zecea zi a lunii ce urmează după scadenţa fiecărei facturi fiscale neachitate şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se depun la Judecătoria Făurei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 29 noiembrie 2021.
Hotarare 1176/2021 din 29.11.2021În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă amână pronunţarea la data de 29.11.2021, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17 noiembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2021În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă amână pronunţarea la data de 17.11.2021, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021