Dosar 2288/112/2021 din 29.10.2021

drepturi băneşti spor dirigenţie ş.a.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2288/112/2021
Data dosar:
29.10.2021
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti spor dirigenţie ş.a.
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.04.2022 la ora 9:00

    Complet: C3 lm special
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 01.10.2018 şi respinge aceste pretenţii formulate de reclamantă împotriva pârâtului ca fiind prescrise. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta U.J.S.L.Î.B-N, în numele şi pentru membrul de sindicat P.M., în contradictoriu cu pârâtul Liceul Teoretic ,,Radu Petrescu,,Prundu -Bârgăului, şi-n consecinţă: Obligă pârâtul angajator să acorde membrului de sindicat indicat, în perioada 1 ianuarie 2019 –31 mai 2021 majorarea salariului pentru dirigenţie de 10%, prin aplicarea acestei majorări la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018, pentru determinarea tranşelor de majorare, până la data la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, iar ulterior, majorările se aplică la noul salariu de bază. Obligă pe pârâtul angajator să plătească membrului de sindicat diferenţele salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiile formulate ca neîntemeiate . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 20 aprilie 2022.

    Hotarare 722/2022 din 20.04.2022
  • Sedinta din data de 11.04.2022 la ora 9:00

    Complet: C3 lm special
  • Amână pronunţarea

    din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 20 aprilie 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2022
  • Sedinta din data de 02.02.2022 la ora 9:00

    Complet: C3 lm special
  • Alte soluţii

    Dispune redeschiderea dezbaterilor. Se stabileşte termen de judecată la data de 11 aprilie 2022, interval orar 09:00 - 10:00. Se vor cita părţile litigante. Se va efectua adresă la pârâtul angajator să comunice copie după statele de plată pentru membrul de sindicat începând cu ianuarie 2019 la zi şi să indice modul de calcul a majorărilor salariale solicitate, respectiv dacă au fost aplicate la salariul de bază prevăzut de lege pe anul 2022, din care s-a scăzut salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare, aşa cum se indică în decizia nr. 24/2021 a ÎCCJ. Pronunţată în şedinţa publică din 2 februarie 2022.

    Incheiere de sedinta din 02.02.2022
  • Sedinta din data de 26.01.2022 la ora 9:00

    Complet: C3 lm special
  • Amână pronunţarea

    din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 02 februarie 2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2022
  • Sedinta din data de 17.01.2022 la ora 9:00

    Complet: C3 lm special
  • Amână pronunţarea

    din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 26 ianuarie 2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD