B****** A*****
InculpatÎn baza art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul B****** A*****, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la pedeapsa de: - 7 ani închisoare; În baza art. 67 Cod penal interzice inculpatului B****** A***** exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi h) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 06.10.2021 până la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura arestului preventiv, luată faţă de inculpat Constata instanţa că în cauză nu a fost formulată constituire de parte civilă. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpatul B****** A***** de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 272 Cod procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 868 lei, onorariu apărător din oficiu, conform delegaţiei nr. 1333/2021, pe seama doamnei avocat Bone Abigel . În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 4000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, pentru faza de urmărire penală şi judecată în primă instanţă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.02.2022
Hotarare 35/2022 din 28.02.2022În conformitate cu disp.art.391 al. 1 C.pr.pen., fixează termen în vederea deliberării, redactării şi pronun?ării hotărârii la data de 28.02.2022 sala 2, ora 13:00, fără citarea părţilor. În baza art. 362 raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală menţine măsura arestului preventiv, în cursul judecăţii dar nu mai mult de 60 de zile, privind pe inculpatul B.A., aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin Încheierea penală nr. 70/JDL/06.10.2021. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinta publică de azi, 10.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2022