B** I****** A********
PetentS***** L***** F******
CreditorS***** C*****
DebitorAdmite cererea formulată de B.E.J.ILIESCU ALEXANDRU, cu sediul în Sânnicolau Mare, P-ţa 30 Decembrie nr. 7, jud. Timiş, în dosarul execu?ional nr.84/2021, deschis la cererea creditoarei SUCIUL LENUŢA FLORICA, Încuviin?ează executarea silită prin toate formele legale de executare a debitorului S***** C*****, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 997 din 06.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosar nr. 50/295/2019, definitivă la data de 28.02.2020 prin neapelare, având ca obiect pensie de întreţinere pe seama minorei Suciul Adelina Elena, născută la data de 14.02.2017, o contribuţie lunară de întreţinere, în cuantum lunar de câte 1/4 parte din venitul net lunar, ori in cazul în care nu realizează venituri prin raportare la salariul minim pe economie începând cu data de 08.01.2019 şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.07.2021.
Incheiere de executare silita 1336/2021 din 15.07.2021