D****** S*** R****** D* B**** A***** V*******
InculpatD******* S******* S********* C**********
Parte vătămatăÎn temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. pen. admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara cu inculpata SC Delcase SRL, reprezentată de administrator Boboc Adrian Valentin, cercetată pentru săvâr?irea infrac?iunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, în modalităţile: instalare, stocare, rulare sau executare în formă continuată (nouă acte materiale), prevăzută de art. 195 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 7066/P/2019. În temeiul art. 195 din Legea nr. 8/1996., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 137 al. 4 lit. b C.pen. raportat la art. 480 alin. 4 C. proc. pen., condamnă pe inculpata SC Delcase SRL la pedeapsa de 50.000 de lei amendă, reprezentând 100 zile-amendă a câte 500 lei/zi pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, în modalităţile: instalare, stocare, rulare sau executare în formă continuată. În temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. pen. ia act de tranzacţia încheiată încheiata la data de 05.11.2020 (copie f. 72-74 dup) între inculpat şi partea civilă D******* S******* S********* C**********, prin reprezentant convenţional S.C.A. Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, cu sediul profesional în mun. Bucureşti, Şos. Nicolae Titulescu, nr. 4-8, America House, Aripa de Vest, et. 8, Sector 1, cu privire la latura civilă. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. pen., raportat la art. 112 alin. 1 lit. b C. pen., confiscă de la inculpată următoarele bunuri ridicate cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare de la sediul inculpatei şi pe care au fost identificate fişiere în legătură cu programul informatic "SolidWorks, aflate în camera de corpuri delicte a IPJ Timiş conform dovezii nr. TM-BU/313057 din data de 16.06.2021 (f. 118 dup): - Unitatea de calculator PC cu seria 2665903898, SGH93508S3 care conţine un HDD, marca Seagate, cap. 500 GB, cu seria S/N 5VM2NZZM şi un SSD, marca Intel, cap. 12 GB, cu seria ISN CVCV4361013D120BGN; - Unitatea de calculator cu seria CZC1067K88 care conţine un HDD, marca Seagate, cap. 160 GB, cu seria S/N 6RX5FSJR şi un HDD, marca Hitachi, cap. 160 GB, cu seria S/N JPA070H825R8XM; - Unitatea de calculator PC cu seria CJZC1067K8J care conţine un HDD, marca Hitachi, cap. 160 GB, cu seria S/N JPA070H82MY28M; - Unitatea de calculator PC cu seria SGH93508S1 care conţine un HDD, marca Hitachi, cap. 500 GB, cu seria S/N ZAJM05AF; - Unitatea de calculator PC cu seria BI10420747 care conţine un HDD, marca Samsung, cap. 250 GB, cu seria S/N S09QJ1FL810356 şi un SDD, marca Kingston, cap. 120 GB, cu seria SV300S37A; - Unitatea de calculator PC cu seria C&C04999M2 care conţine un HDD, marca Seagate, cap. 160 GB, cu seria S/N 6VY9P4XF; - Unitatea de calculator PC cu seria 199560019 care conţine un HDD, marca Hitachi DESKSTAR, cap. 500GB, cu seria S/N ZBOWLXXH; Laptop marca HP cu seria CND1101GVB care conţine un HDD marca Toshiba, capacitate 250 GB, cu seria S/N 71UOB40RB JJ3; - Unitatea de calculator PC cu seria CZC9472GBJ care conţine un HDD, marca Seagate, cap. 80 GB, cu seria S/N 9RW7M40J În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpata la plata sumei de 3.300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.12.2021.
Hotarare 3536/2021 din 21.12.2021Amana pronuntarea la data de 21.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2021Amana pronuntarea la data de 07.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021PRESCHIMBA TERMENUL DE JUDECATA PENTRU DATA DE 13.10.2021.