B********************* L*******
PetentG********* I**** E*****
IntimatAdmite cererea formulată de Bezirkshauptmannschaft Landek din Austria. În temeiul art. 298 alin. 1 şi art. 300 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, recunoaşte hotărârea nr. VA – 59 – 2020, emisă de autorităţile din Austria (Bezirkshauptmannschaft Landek), la data de 01.10.2020, definitivă la 13.11.2020, privind pe intimatul G********* I**** E*****, (date personale). Constată că intimatul G********* I**** E***** a fost obligat la plata sumei totale de 885 de euro reprezentând sancţiune pecuniară aplicată pentru săvârşirea unei fapte de încălcare a normelor legale de trafic rutier pe teritoriul Austriei (conducerea vehiculului într-o stare afectată de alcool calculată la valoarea de 0,40 mg/l în aerul expirat), care constituie, potrivit legii române, contravenţie, ce nu trebuie înscrisă în cazierul judiciar. Dispune luarea imediată a tuturor măsurilor necesare pentru executarea sancţiunii pecuniare, în cuantum de 4.311, 8 de lei, sumă calculată la cursul valutar B.N.R. de la data pronunţării hotărârii (data de 01.10.2020). În temeiul art. 306 din Legea nr.302/2004, republicată, dispune informarea autorităţii competente a statului emitent, corespunzător situaţiilor prevăzute de lege. În temeiul art. 305 alin. 2 din Legea nr.302/2004, republicată, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2021.
Hotarare 2986/2021 din 13.12.2021