S********* T**** P*******
ReclamantM********* M***** S* S************ S******
PetentAdmite sesizarea din oficiu şi dispune înscrierea în Registrul Sindicatelor din anul 2006 deţinut la nivelul Judecătoriei Ploieşti, la poziţia 48, a menţiunii că Sindicatul Liber Independent al Regiei Autonome Termoficare Ploieşti a dobândit personalitate juridică prin sentinţa civilă nr. 16/12.03.1992 pronunţată în dosar 15/1992, prin actul adiţional la statut nr. 426/20.02.1997 petentul a schimbat denumirea în Sindicatul Liber Independent din cadrul SC ESYS MONTENAY PLOIESTI SRL şi sediul în Ploieşti, str. Văleni, nr.1-3, judeţ Prahova, prin sentinţa civilă nr. 35/10.03.2003 pronunţată în dosar 181/1997 petentul şi-a schimbat denumirea în Sindicatul Liber Independent Dalkia Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 510/07.03.2017 pronunţată în dosar 324/281/2017 petentul şi-a schimbat denumirea în SINDICATUL TERMO PLOIESTI. Cu drept de recurs, în ceea ce priveşte sesizarea din oficiu, în termen de 15 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Ploieşti. Admite cererea formulată de petentul S********* T**** P*******. Constată îndeplinite condiţiile de dizolvare prevăzute de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, a petentului S********* T**** P*******. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrul special al sindicatelor ţinut în acest sens de Judecătoria Ploieşti, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.02.2022.
Incheiere finala dezinvestire 306/2022 din 14.02.2022Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2022, ora 0900, Camera de Consiliu, pentru când petentul are termen în cunoştiinţă, pentru a da posibilitatea petentului să depună la dosar lista/tabelul cu membrii de sindicat din care să reiasă persoanele care au rămas în sindicat şi un înscris privind modalitatea de distribuire a patrimoniului, potrivit statutului şi art.38 din Legea 62/2011.
Incheiere de sedinta din 14.01.2022Depunere inscrisuri privind dovada membrilor actuali ai asociatiei.
Incheiere de sedinta din 10.12.2021