L******* D***** D****
InculpatŞ***** R*****
InculpatD**** T******** - A** A***
Parte civilăI. În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. (1), alin. (2) Cod procedură penală, cu aplicarea art. 374 alin. (4), raportat la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata ?ERBAN RAMONA, la pedeapsa de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea la data de 20.10.2020 a infracţiunii de „contrabandă în varianta asimilată”. În baza art. 67 alin. (2) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, raportat la art. 92 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, potrivit art. 92 alin. (2) Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, impune inculpatei ?ERBAN RAMONA respectarea următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune inculpatei ?ERBAN RAMONA obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, impune inculpatei obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile lucrătoare la una dintre următoarele două instituţii : Primăria Comunei Mişca, judeţ Arad sau Primăria Comunei Apateu, judeţ Arad, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (2) Cod procedură penală şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 404 alin. (4) din Codul de procedură penală constată că în cauză nu au fost luate măsuri preventive ?i de siguranţă faţă de inculpată. În baza art. 112 alin. (1) lit. f) Cod penal confiscă de la inculpata ?ERBAN RAMONA următoarele bunuri : 968 de pachete de ?igări, din care 234 de pachete de ?igări netimbrate marca Marshall, a câte 20 de ?igarete/pachet şi 734 de pachete de ?igări netimbrate marca MARLBORO, a câte 20 de ?igarete/pachet, neavând aplicat timbru fiscal, depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Arad conform dovezii seria H nr. 0248729 din 22.10.2020 (fila 50, dup). În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod procedură penală, cu referire la art. 249 alin. (4 indice 1) Cod procedură penală, men?ine toate măsurile asiguratorii luate în cauză, în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din data de 14.05.2021, în vederea confiscării speciale a pachetelor de ţigări netimbrate în ceea ce o prive?te pe inculpata ?erban Ramona (f.84-86, dup). În baza art. 397 raportat la art. 25 alin. (1) şi art. 23 alin. (3) Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF – Direcţia Generală Regională a Finan?elor Publice Timi?oara – Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice Arad, şi obligă inculpata Ş***** R***** la plata sumei de 9.757 lei, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat, la care se adaugă penalităţile/majorările de întârziere calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data plăţii efective şi integrale a debitului datorat bugetului de stat, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod procedură penală, raportat la art. 397 alin. (2) şi art. 249 alin. (2) şi alin. (5) Cod procedură penală, instituie sechestrul asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei ?erban Ramona până la concurenţa sumei de 9.757 lei, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat, la care se adaugă penalităţile/majorările de întârziere calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data plăţii efective şi integrale a debitului datorat bugetului de stat, în vederea garantării reparării prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii. În baza art.274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata ?ERBAN RAMONA la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 530 lei (230 lei în cursul urmăririi penale ?i 300 lei în cursul camerei preliminare ?i a judecă?ii). În baza art. 272 alin. (1) şi art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu Kaiser Popa Sebastian aferent fazei de judecată [delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1708/2021, desemnat pentru inculpata Ş***** R*****] în cuantum de 868 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Arad (f. 15, dosar instanţă). II. În baza art. 46 Cod procedură penală, dispune disjungerea soluţionării cauzei, privind pe inculpatul L******* D***** D**** ?i partea civilă ANAF – Direcţia Generală Regională a Finan?elor Publice Timi?oara – Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice Arad, formarea unui nou dosar, care va avea ca obiect infracţiunea de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, dosar ce va fi repartizat aceluiaşi complet P2-2020. În baza art. 272 alin. (1) şi art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală, onorariul parţial al avocatului din oficiu Moş Ionela aferent fazei de judecată [delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1709/2021, desemnat pentru inculpatul L******* D***** D****] în cuantum de 400 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Arad (f. 16, dosar instanţă). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei sentin?ei penale pentru procuror, partea civilă şi inculpata ?erban Ramona. Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de disjungere. Pronunţată, în condiţiile art. 405 alin. (1) Cod procedură penală, prin punerea hotărârii la dispoziţia participanţilor la procesul penal prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 28.12.2021.
Hotarare 213/2021 din 28.12.2021Stabile?te termen la data de 28.12.2021, ora 09:00, pentru deliberare, redactarea ?i pronun?area hotărârii. În temeiul prevederilor art. 391 alin. 2 raportat la prevederile art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, pronunţarea urmează a avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia participanţilor la procesul penal prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi data de 21.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.12.2021Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 21.12.2021, ora 10:00, în vederea citării inculpatului la domiciliu şi cu mandat de aducere, potrivit art. 265 alin. (1) Cod procedură penală, precum şi pentru a se ataşa sentinţa penală nr. 51/25.03.2021 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş, cu modalitatea şi data rămânerii definitive.
Incheiere de sedinta din 07.12.2021