G****** V*** B*****
ContestatorS******* M******** F********
IntimatAdmite contestaţia astfel cum a fost formulată de reclamantul G****** V*** B***** în contradictoriu cu pârâtul S******* M******** F********. Anulează decizia nr. 110 din 22.04.2021 emisă de pârâtul S******* M******** F********. Obligă pe pârâtul S******* M******** F******** la repunerea reclamantului G****** V*** B***** în situaţia anterioară. Obligă pe pârâtul S******* M******** F******** la plata diferenţelor salariale de la data încetării Contractului de administrare nr. 5940/29.05.2018 până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior. Obligă pe pârâtul S******* M******** F******** la plata sumei de 2500 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial, astfel cum a fost redus. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la arhiva Secţiei a-I-a Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2023/2021 din 26.10.2021Amână pronunţarea la data de 26.10.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2021Amână pronunţarea la data de 12 octombrie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021pentru a se depune înscrisurile solicitate de către contestator
Incheiere de sedinta din 21.07.2021