D******* R*****
ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** V*****
PârâtAdmite contestaţia formulată de către reclamanta D******* R*****, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui. Anulează decizia nr. 2317 din 05.10.2021 emisă de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui şi obligă pârâta să emită o nouă decizie având în vedere perioada 22.11.1942-12.11.1946 în care Bejănariu Gheorghe a fost prizonier de război în URSS Ia act de faptul că reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Vaslui, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.06.2022.
Hotarare 208/2022 din 10.06.2022Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 10.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 02.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2022În aceeaşi compunere şi din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 19.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.05.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022Având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, amână pronun?area la 05.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea în cauză la data de 20.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022În vederea administrării unor probe suplimentare, amână judecarea cauzei la data de 07.04.2022.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022