F**** C******* M****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6366/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală în cauza privind pe inculpatul F.C.M. şi, în consecinţă: Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul F**** C******* M****, sub aspectul infracţiunii/infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.(l) din Codul Penal ?i conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prev de art. 335 alin 2 C.pen, ambele cu aplic art. 38 alin 2 C.pen. Cu drept de contestaţie, pentru procuror şi inculpat , în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 27.01.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara65/2022 din 27.01.2022