L* F****** S**
ReclamantI**** C****** Î************ I**********
PârâtAdmite, în parte, cererea . Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 679,87 lei, reprezentând debit restant, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 112,88 lei, calculate conform contractului încheiat între părţi, de la data scadenţei facturilor aferente debitului principal şi până la data de 18.10.2021, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi, calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului principal. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 70 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru (50 lei) şi taxa extras RECOM (20 lei). Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată, astăzi, 27.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 710/2022 din 27.01.2022Amână pronunţarea la data de 27.01.2022, urmând ca pronunţarea hotărârii să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2022