H****** M******
ReclamantC*** J******** D* P***** C************
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta H****** M******, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** C************. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică la 20.01.2022.
Hotarare 39/2022 din 20.01.2022Dispune recitarea reclamantei, cu menţiunea de a indica dacă mai stăruie în soluţionarea cauzei. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosar decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr.1714/114/2020. Amână judecarea cauzei la 20 ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021Dispune recitarea reclamantei, cu menţiunea de a depune la dosar adeverinţele nr.949/16.11.2011, nr.330/09.10.2021, nr.130/01.02.2013 şi nr.907/01.11.2011 la care face referire în răspunsul la întâmpinare şi de a preciza acţiunea. Amână judecarea cauzei la 25 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021