B**** T******
ReclamantF********** D* S*** S****
PârâtAdmite acţiunea formulată si precizată de către reclamantul B.T. împotriva pârâtei F********** D* S*** S**** si în consecintă : Obligă pârâta să calculeze drepturile salariale de bază ale reclamantului raportat la nivelul maxim al salariului de bază pentru functia, gradatia, postul şi vechimea în muncă pe care reclamantul le deţine în cadrul institutiei pârâtei si să încheie cu reclamantul act aditional la contractul individual de muncă cu stabilirea drepturilor salariale astfel calculate. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferentelor salariale reprezentând sumele cuvenite si neîncasate dintre salariul de bază plătit si salariul de bază recalculat prin raportare la nivelul maxim al salariului de bază pentru functia, gradatia, postul si vechimea în muncă pe care reclamantul le deţine în cadrul institutiei pârâtei, începând cu luna martie 2018 şi până la momentul încheierii actului aditional. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2800 cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Sibiu. Pronuntată azi 02.11.2021 cu votul consultativ al asistentilor judiciari si pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Hotarare 944/2021 din 02.11.2021Amână pronuntarea la data de 2 noiembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2021Amână pronuntarea la data de 19.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2021Acordă termen de judecată la data de 4 octombrie 2021, ora 10 pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 07.09.2021Acordă termen de judecată la data de 7 septembrie 2021, ora 10, pentru a se lua cunostinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021ACORDĂ TERMEN DE JUDECATĂ LA DATA DE 14 IUNIE 2021, ORA 10, SALA C, PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR PROPUSE.
Incheiere de sedinta din 27.05.2021Acordă termen de judecată la data de 27 mai 2021, sala E, ora 10, pentru a lua cunostinţă de notele de sedinta depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 14.04.2021