S******** D* P********* A****
PetentO******* M*****
IntimatAdmite sesizarea formulată se petentul S******** D* P********* A****, intimat fiind O******* M*****, Constată că intimatul O******* M***** a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 131/2020 pronun?ată de Judecătoria Curtea de Arge? în data de 04.09.2020, în dosarul nr. 2630/216/2019, definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea, în data de 07.02.2019 a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Constată că, acelaşi intimat O******* M***** a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 125/2020 pronun?ată de Judecătoria Curtea de Arge? în data de 04.09.2020, în dosarul nr. 4287/216/2019, definitivă prin neapelare, la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 10.10.2019 a infracţiunilor de agresiune sexuală şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Constată că, prin ambele sentinţe menţionate anterior s-a dispus suspendarea executării pedepselor la care intimatul a fost condamnat, sub supraveghere. În temeiul art. 97 alin.1 C.pen. dispune anularea beneficiului suspendării executării pedepselor aplicate în sarcina intimatului şi repune sancţiunile în individualitatea lor. Constată că, în sarcina intimatului au fost aplicate următoarele sancţiuni: - 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea, în data de 07.02.2019 a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe; - 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 10.10.2019 a infracţiunii de agresiune sexuală; - 6 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 10.10.2019, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere; În temeiul art. 38 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. dispune ca intimatul O******* M***** să execute pedeapsa rezultantă 3 ani, 1 lună şi 20 zile închisoare, din care 2 ani şi 6 luni pedeapsa cea mai grea şi 7 luni şi 20 zile spor. Deduce din pedeapsa stabilită anterior intervalul de 24 de ore în care intimatul a fost reţinut (11.10.2019-12,10,2019). Dispune executarea pedepsei astfel deduse în condi?iile art. 60 C.pen., respectiv în regim de deten?ie. În baza art. 45 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) din Codul penal, interzice intimatului condamnat, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a comunica sub orice formă cu persoana vătămată Stan Andreea Teodora, a dreptului de a se apropia de aceasta, de locuinţa ei, şcoala sau alte locuri unde minora desfăşoară activităţi sociale, la o distanţă mai mică de 100 m, pe o durată de 3 ani care curge de la momentul executării pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate În baza art. 45 rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, interzice intimatului condamnat, ca pedeapsă complementară, şi exercitarea dreptului de a conduce orice fel de autovehicule însă, pe o durată de 2 ani care curge de la momentul executării pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 rap. la art. 65 şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), i), n) şi o) din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a conduce orice fel de autovehicule, a dreptului de a comunica sub orice formă cu persoana vătămată Stan Andreea Teodora, a dreptului de a se apropia de aceasta, de locuinţa ei, şcoala sau alte locuri unde minora desfăşoară activităţi sociale, la o distanţă mai mică de 100 m, pe perioada scursă între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Dispune ?i desfiin?area tuturor actelor de executare a sanc?iunilor principale, accesorii ?i complementare emise în temeiul sentin?ei penală nr. 131/2020 pronun?ată de Judecătoria Curtea de Arge? în data de 04.09.2020, în dosarul nr. 2630/216/2019, definitivă prin neapelare ?i în temeiul sentin?ei penale nr. 125/2020 pronun?ată de Judecătoria Curtea de Arge? în data de 04.09.2020, în dosarul nr. 4287/216/2019, definitivă prin neapelare ?i emiterea unor noi acte de executare în conformitate cu cele dispuse prin prezenta hotărâre. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta cauză rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, av. Manu Amelia va fi avansat în limita sumei de 160, din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.12.2022
Hotarare 244/2022 din 16.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2022Stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data de 14.11.2022. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 01.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2022Amână judecarea cauzei la data de 1 noiembrie 2022, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată şi menţinerea tuturor măsurilor dispuse anterior. Părţile au termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 01 noiembrie 2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 06.09.2022Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al intimatului pentru imposibilitatea prezentării la acest termen de judecată. Părţile au termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 6 septembrie 2022, ora 9:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 03.05.2022Admite cererea de amânare a cauzei formulată de intimat pentru a-şi angaja apărător ales. Constată că a încetat delegaţie din oficiu a doamnei avocat Manu Amelia. Părţile au termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 3 mai 2022, ora 9:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022Se vor efectua verificări în baza de date DEPABD cu privire la domiciliul actual al intimatului, urmând ca intimatul să fie citat la adresa rezultată în urma verificărilor. Dispune ataşarea dosarelor nr. 2630/216/2019 şi nr. 4287/216/2019. Se emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu intimatului. Petentul are termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 22 februarie 2022, ora 9:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 14.12.2021Amână judecarea cauzei la 14 decembrie 2021, ora 09.00, pentru a se respecta principiul continuităţii completului de judecată. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021