S****** F*****
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată competenţa Judecătoriei Târgu Secuiesc în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 423/P/2020 emis la data de 01.10.2021 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, privind pe inculpatul S****** F*****, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infrac?iunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.335 al.1 din c.p. şi respectiv de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din c.p, ambele cu aplicarea art. 38 al.1 din c.p., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 05.01.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 05.01.2022Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare stabileşte pronunţarea cauzei pentru data de 05.01.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.12.2021