C**** I**
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtAdmite apelul. Schimbă sentinţa, în sensul că respinge contestaţia, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefă.
Hotarare 2460/2022 din 10.05.2022Amână judecarea cauzei la data de 10 mai 2022, pentru când se citează intimatul-reclamant cu menţiunea de a face verificări în dosar, dată fiind inadvertenţa dintre cererea de chemare în judecată, actele depuse la dosar şi conţinutul sentinţei apelate în ceea ce priveşte emitentul adeverinţei a cărei valorificare s-a solicitat, respectiv dispus, şi, eventual, de a folosi căile procedurale prevăzute de lege pentru remedierea situaţiei. Se emite adresă către S.C. Servicii Arhive S.R.L. pentru a înainta, în copie certificată conform cu originalul, contractul individual de muncă nr.77 din 06.08.1982 şi statele de plată din care rezultă nominalizarea reclamantului în vederea încadrării în grupa a doua de muncă. În baza dispoziţiilor art.229 alin.1 din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 martie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 08.03.2022