A* M****** S* C***** A********
CercetatP******** D* P* L**** C***** D* A*** O*****
Reprezentant legalAdmite cererea formulată de autorităţile judiciare din Belgia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Judecătorul de Instrucţie de la Tribunalul de Mare Instanţă Oost-Vlaanderen, Departamentul Gent, Belgia, la data de 25 mai 2021, în dosar nr. 2021/009, număr notiţă GE55.L2.6744-2020, faţă de persoana solicitată AL MAHMOUD CASSIM-ALEXANDRU, în prezent reţinută în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor. Constată că persoana solicitată AL MAHMOUD CASSIM-ALEXANDRU a fost de acord cu predarea, şi că nu a renunţat la regula specialităţii, conform art. 104 alin. (5) din Legea nr.302/2004 republicată. În temeiul art. 114 alin. 1 cu referire la art. 58 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune amânarea predării persoanei solicitate AL MAHMOUD CASSIM-ALEXANDRU până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 11872/271/2020 al Curţii de Apel Oradea, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. În baza dispoziţiilor art. 104 alin. 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea predării către autorităţile judiciare din Belgia dispune arestarea persoanei solicitate AL MAHMOUD CASSIM-ALEXANDRU pe o durată de 30 zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării, potrivit art. 109 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 republicată. În baza art. 104 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată AL MAHMOUD CASSIM-ALEXANDRU, ce va fi pus în executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării. Conform art. 230 din Codul de procedură penală administraţia locului de deţinere va primi şi va reţine persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor timp de 30 zile, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant, înaintându-se dovada de executare a măsurii arestării. În baza art. 98 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România în vederea executării pedepsei. Dispune predarea persoanei solicitate AL MAHMOUD CASSIM-ALEXANDRU către autorităţile judiciare din Belgia. Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 8 iunie 2021, dată de P******** D* P* L**** C***** D* A*** O***** în dosarul nr. 3568/II.5/2021, începând cu ora 16:23. În baza art. 88 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 9 iunie 2021.
Hotarare 54/2021 din 09.06.2021