L******* B***** I****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu – cu privire la îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, dispozitivul Încheierii nr. 14/19.08.2021, pronunţată în dosarul nr. 2338/227/2021 al Judecătoriei Fălticeni, prin care s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului LĂMĂ?ANU BOGDAN IONU?, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 din codul penal, art. 68 alin. 21 din Legea 46/2008 Codul silvic ?i art. 275 alin.1 din C.pen., primele două în concurs ideal, toate trei cu aplicarea art. 38 alin.1 din C.pen. şi dispunerea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul L******* B***** I****. Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta, dispozitivul Încheierii nr. 14/19.08.2021, pronunţată în dosarul nr. 2338/227/2021 al Judecătoriei Fălticeni în sensul că la pct. c) al obligaţiilor impuse inculpatului se va trece corect: ”obligă pe inculpatul L******* B***** I**** să se prezinte la Postul de Poliţie Râşca (localitatea unde locuieşte inculpatul), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.”, în loc de „obligă pe inculpatul L******* B***** I**** să se prezinte la Poliţia municipiului Fălticeni (localitatea unde locuieşte inculpatul), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.” Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20 august 2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.08.2021În temeiul art. 227 alin. 1 CPP respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului L******* B***** I****, ca neîntemeiată. În baza art. 227 alin. 2 CPP raportat la art. 202 al. 4 lit. b) CPP dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul LĂMĂ?ANU BOGDAN IONU?, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 19 august 2021, ora 15:45, până la data de 17 octombrie 2021, inclusiv, inculpatul fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 din codul penal, art. 68 alin. 21 din Legea 46/2008 Codul silvic ?i art. 275 alin.1 din C.pen., primele două în concurs ideal, toate trei cu aplicarea art. 38 alin.1 din C.pen. În baza dispoziţiilor art. 227 al. 1 CPP dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului reţinut LĂMĂ?ANU BOGDAN IONU?, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 215 alin.1 CPP impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni sau Poliţia municipiului Fălticeni cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Fălticeni (localitatea unde locuieşte inculpatul), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a) CPP, impune inculpatului pe durata controlului judiciar obligaţia de a nu depăşi teritoriul judeţului Suceava decât după încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; În baza art. 215 alin. 3 CPP atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 CPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19 august 2021, ora 15:45.
Incheiere masuri preventive faza de UP 14/2021 din 19.08.2021