D****** V* F***** S******
InculpatS* A**** R****** S**
Parte vătămatăS* P**** R** F*** S**
Parte vătămată1.În temeiul art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1, lit. e) din Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul Penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc. Pen., condamnă pe inculpatul Diaconu Florin-Stelian, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (2 acte materiale, ambele fapte din data de 22.09.2021). În baza art. 67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b C.pen. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit.b) C.pen., obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 94 alin.2 C pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. 2 lit.b) C.pen. se face de Serviciul de Probaţiune Prahova. În temeiul art. 93 alin.3 c.pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Administraţiei Parcului Memorial Constantin Stere din Ploieşti sau în cadrul societatăţii S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L În temeiul art. 94 alin. 1 c.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e cod penal se comunică serviciului de proba?iune Prahova. În baza art. 404 alin. 2 c.proc.pen. raportat la art. 96 alin. 1 şi art. 96 alin.4 c.pen., atrage aten?ia inculpatului asupra consecin?elor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i a săvâr?irii de noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere. Constată că la data de 29.10.2021 inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore. În baza art. 399 Cod Procedură Penală revocă măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanţa nr. 6222/P/2021 din data de 29.10.2021, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti (dosar de urmărire penală nr. 2090/P/2017) cu privire la inculpatul Diaconu Florin-Stelian, dispoziţie executorie. În temeiul art. 23 alin. (2) rap. la art. 25 şi la art. 397 C.proc.pen. cu aplicarea art. 1357 şi urm. C.civ., admite acţiunea civilă exercitată de S.C. Altex România România S.R.L. şi obligă pe inculpatul Diaconu Florin-Stelian la plata sumei cu suma de 1349,89 de lei, reprezentând contravaloarea produselor sustrase. În temeiul art. 23 alin. (2) rap. la art. 25 şi la art. 397 C.proc.pen. cu aplicarea art. 1357 şi urm. C.civ., admite acţiunea civilă exercitată de S.C. Profi Rom Food S.R.L şi obligă pe inculpatul Diaconu Florin-Stelian la plata sumei cu suma de 321,32 de lei, reprezentând contravaloarea produselor sustrase. În temeiul art. 275 alin.6 C.proc.pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, aferent camerei preliminare şi fazei de judecată, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul Diaconu Florin-Stelian la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 18.03.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 442/2022 din 18.03.2022Stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data de 18.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2022În vederea ata?ării de înscrisuri în circumstan?iere.
Incheiere de sedinta din 23.02.2022Camera preliminara nedefinitiva.
Incheiere de sedinta din 19.01.2022