Dosar 2355/93/2021 din 06.09.2021

recalculare pensie DECIZIA 174485/2020


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2355/93/2021
Data dosar:
06.09.2021
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
recalculare pensie DECIZIA 174485/2020
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.06.2022 la ora 09:00

    Complet: F2
  • Admite in parte cererea

    Respinge exceptia prematuritatii invocată de pârâtă. Admite în parte cererea precizată. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv, începând cu data de 29.06.2020, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord global atestate de adeverinţa nr.251/28.10.2016. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 29.06.2020 şi până la emiterea deciziei de revizuire. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.06.2022.

    Hotarare 1754/2022 din 24.06.2022
  • Sedinta din data de 10.06.2022 la ora 09:00

    Complet: F2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 24.06.2022. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.06.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2022
  • Sedinta din data de 25.03.2022 la ora 09:00

    Complet: F2
  • Amână cauza

    pentru a se comunica cererea precizatoare către pârât.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2022
  • Sedinta din data de 07.01.2022 la ora 09:00

    Complet: F2
  • Amână cauza

    în vederea citării reclamantului cu menţiunile dispuse.

    Incheiere de sedinta din 07.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD