C***** C******** - P*** P*****
PetentC***** M***** N******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Comuna Comăne?ti-prin primar, în contradictoriu cu intimatul Cherar Marian Nicuşor. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 870 de lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr.262145, încheiat de I.P.J.Suceava, B.R. Suceava, cu 64 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza loc. Humoreni, comuna Comăne?ti, judeţul Suceava. Obligă intimata să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 64 de ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Comăne?ti, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.07.2021.
Hotarare 3153/2021 din 15.07.2021Amână pronunţarea la data de 15.07.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2021