M**** C******** L* C************ B*** T****
Recurent ReclamantD******* S******* V********* Ş* P***** S******** A********** C******
Intimat PârâtAdmite excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 140/27.11.2020 emisă de intimata pârâtă DSVSA Covasna Admite recursul formulat de recurenta reclamantă Moise Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 647/25.06.2021 pronunţată de Tribunalul Covasna pe care o casează în parte în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta MOISE CONSTANŢA, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna. Anulează în parte Decizia nr. 185/03.12.2020 a Directorului Executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor Covasna (în continuare DSVSA Covasna), sub aspectul cuantumului sporului acordat în cuantum de 20%, precum şi a adresei nr. 1016/20,01.2021 prin care a fost respinsă contestaţia sa. Obligă pe pârâtă la emiterea unei decizii prin care să acorde reclamantei sporul pentru condiţii de muncă în limitele prevăzute de Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 1062 din data de 28.06.2018 la pct. II lit. A. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa recurată. Obligă pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1300 lei. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 C. pr. civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 08.12.2021.
Hotarare 798/2021 din 08.12.2021Amână pronunţarea la data de 08 decembrie 2021. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2021