A**** N***
InculpatÎn baza art. 334 alin. 1 C.pen cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul A**** N***, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat. În baza art. 334 alin. 2 C.pen cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul A**** N*** la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare sau înregistrare. În baza art. 335 alin. 1 C.pen cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul A**** N*** la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplică inculpatului A**** N*** pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate), urmând ca în final inculpatul să execute 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an şi 3 luni închisoare sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A**** N*** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei muncipiului Calafat sau Spitalului Municipal Calafat, jud. Dolj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin.(l) C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate cauză Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţii şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi 10.06.2021.
Hotarare 138/2021 din 10.06.2021fixează termen pentru pronunţare la data de 10.06.2021
Incheiere de sedinta din 25.05.2021Acordă termen la data de 25.05.2021, ora 13:00 pentru ca inculpatul să depună înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 13.04.2021