B******* G****** c* d*** p******** a***
Recurent ReclamantI************ G****** A* J*********** R***** (*****
Intimat PârâtRespinge recursul formulat de BELDIMAN GABRIEL, domiciliat în, împotriva Sentinţei nr.1132/19 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.235/96/2020. Definitivă. Pronunţată prin mijlocirea grefei, azi, 14.12.2021.
Hotarare 762/2021 din 14.12.2021La data de 16.09.2021, subzistă temeiurile suspendării.Admite cererea formulată de intimatul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, cu sediul, şi în consecinţă, în temeiul art. 520 alineat 4 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii recursului formulat de către recurentul Beldiman Gabriel, în dosarul nr.235/96/2020, până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul dosarului 3449/1/2020. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Curtea de Apel Târgu-Mure?. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.03.2021.
Incheiere suspendare din 16.03.2021