S* R***** S******* S** P*** A************ J******* S****** S***
ReclamantA****** J******** P***** O******* F***** D* M**** V*****
PârâtÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite cererea formulată de către reclamantul SC Romold Security SRL, cu sediul în mun. Vaslui, str. Războieni, nr. 18, camera 2, etaj 1, jud. Vaslui şi sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Vaslui, str. Ştefan cel Mare, nr. 115, jud. Vaslui în contradictoriu cu pârâta A****** J******** P***** O******* F***** D* M**** V*****, cu sediul în Vaslui, str. Spiru Haret, nr. 5, jud. Vaslui. Obligă pârâta să încheie convenţiile cu privire la acordarea subvenţiilor prevăzute de Legea 76/2002 şi să avizeze la plată dosarele pentru acordarea subvenţiilor conform cererii formulate de către reclamantă, soluţionată în mod nefavorabil prin adresa nr. 4947 din 16.08.2021. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Vaslui, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.10.2022.
Hotarare 336/2022 din 12.10.2022Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2022Ptr. a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise amână pronunţarea în cauză la data de 28.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022În temeiul dispoziţiilor art. 242, al.1 C.proc.civ., suspendă judecata cererii formulată de reclamanta SC ROMOLD SECURITY SRL prin ADMINISTRATOR JUDICIAR SOLVENS SPRL, în contradictoriu cu pârâta A****** J******** P***** O******* F***** D* M**** V*****. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Recursul se va depune la Tribunalul Vaslui. Stabileşte termen de control de 6 luni. Pronunţată, azi, 09.06.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere suspendare din 09.06.2022Pentru a se preciza/modifica o cerere, amână judecarea cauzei la data de 09.06.2022.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022ptr. verificat şi citat reclamanta prin lichidator
Incheiere de sedinta din 24.03.2022