U******* A************ T********** M****
PetentM********* I** B******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta U******* A************ T********** M****, în contradictoriu cu intimatul M********* I** B******. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1500 lei , aplicată contravenientului – intimat, prin procesul verbal de contravenţie seria CP, nr. 7789190, din data de 30.10.2014 cu sancţiunea unei activităţi în folosul comuniţăţii, pe o durată de 90 ore, ce se va efectua pe raza localităţii Mizil, constând în activităţi de efectuare şi întreţinere a curăţeniei şi salubrizarea parcurilor şi străzilor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare , cu menţiunea că apelul va fi depus la Judecătoria Mizil. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.01.2022.
Hotarare 22/2022 din 12.01.2022Faţă de neîndeplinirea procedurii de citare a intimatului
Incheiere de sedinta din 15.11.2021