G***** E*** A****** L* U** I********
Intimat Parte civilăV**** N* L*****
Apelant InculpatG***** E***
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.L. împotriva sentinţei penale nr. 641/15.10.2021 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc. În baza art. 421 alin. 1 teza finală C. pr. pen, menţine hotărârea atacată. În baza art. 422 teza finală şi art. 424 alin. 3 C. pr. pen rap. la art. 72 alin. 1 C. pen, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului şi durata arestării preventive din 15.10.2021 până la zi. În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare în apel. În baza art. 275 alin. 6 C. pr. pen suma de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu rămâne în sarcina statului şi va fi avansată Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29 decembrie 2021.
Hotarare 550/2021 din 29.12.2021având nevoie de timp pentru pronunţare, amână deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii pentru data de 29 decembrie 2021, când va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021Dispune crearea dosarului asociat în cadrul căruia se verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în fiinţă faţă de inculpat. Stabileşte termen pe data de 15/12/2021 ora 10:30 pentru îndeplinirea procedurii de citare cu persoana vătămată.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021