T****** C*******
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală admite cererea de contopire formulată de petentul T****** C******* Aurelian, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad, şi în consecinţă, Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 3 (trei) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1511/18.12.2021 a Judecătoriei Drobeta Trunu Severin, pronunţată în dosar nr. 657/225/2020, rămasă definitivă prin neapelare la 16.01.2021, în pedepsele componente de: - 9 (nouă) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt în stare de recidivă post-condamantorie, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 2 Cod penal şi a art. 77 lit. d) Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1274/16.09.2019 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr. 13370/225/2018, definitivă prin neapelare la 02.10.2019; - 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 131/30.06.2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 298/101/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1389/20.09.2017 a Curţii de Apel Craiova; - Repune în individualitate sporul de 3 (trei) luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 676/01.07.2020 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosar nr. 10308/225/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1447/19.11.2020 a Curţii de Apel Craiova, în pedepsele componente de: - 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de recidivă post-condamantorie, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 2 Cod penal şi a art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1274/16.09.2019 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr. 13370/225/2018, definitivă prin neapelare la 02.10.2019; - 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 131/30.06.2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 298/101/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1389/20.09.2017 a Curţii de Apel Craiova; - Repune în individualitate sporul de 6 (şase) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele principale de: 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1511/18.12.2021 a Judecătoriei Drobeta Trunu Severin, pronunţată în dosar nr. 657/225/2020, rămasă definitivă prin neapelare la 16.01.2021; 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 676/01.07.2020 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosar nr. 10308/225/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1447/19.11.2020 a Curţii de Apel Craiova şi 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1274/16.09.2019 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr. 13370/225/2018, definitivă prin neapelare la 02.10.2019, astfel cum au fost repuse în individualitate, în pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 9 (nouă) luni închisoare, rezultând o pedeapsă intermediară de: 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 1274/16.09.2019 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr. 13370/225/2018, definitivă prin neapelare la 02.10.2019, a fost revocată în temeiul dispoziţiilor art. 96 alin. 4 Cod penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 131/30.06.2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 298/101/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1389/20.09.2017 a Curţii de Apel Craiova şi adaugă această ultimă pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare la pedeapsa intermediară de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 6 (şase) ani şi 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată de 6 (şase) ani şi 9 (nouă) luni închisoare, perioada deja executată din data de 02.10.2019 la zi. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. Anulează mandatele de executare ale pedepsei cu numerele: 1675/2020 din 18.01.2021 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, emis în dosarul nr. 657/225/2020 şi nr. 727/2020 din 20.11.2020 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, emis în dosarul nr. 10308/225/2019 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea din fondul Ministerul Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 313 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 5 mai 2021.
Hotarare 913/2021 din 05.05.2021amână pronun?area la data de 5 mai 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 21.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2021T: 7.04.2021 - pentru ata?area sentin?elor de condamnare
Incheiere de sedinta din 10.03.2021