P**** C****** R****
Intimat RECLAMANTO** B*** R****** S*
Recurent PARAT -Dispune îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 398/R/09.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 23849/325/2018* în sensul că numărul corect al deciziei civile pronunţate este „398/R", iar nu „300/R, cum dintr-o eroare s-a tehnoredactat. Îndreptarea se va efectua în ambele exemplare ale hotărârii. Definitivă. Pronunţată astăzi, 13.01.2022, prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.01.2022Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului. Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă OTP Bank România SA împotriva deciziei civile nr. 76/A/26.01.2021 şi încheierii din 04.11.2020 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 23849/325/2018*, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Petru Cătălin Rareş, având ca obiect pretenţii. Obligă recurenta la plata în favoarea intimatului a cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 9000 lei . Definitivă Pronunţată azi, 09.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 398/2021 din 09.12.2021Constată starea incompatibilitate a domnului judecător Adrian Romulus Stoian cu privire la soluţionarea recursului declarat de pârâtă OTP BANK ROMANIA S.A, în contradictoriu cu intimatul reclamant PETRU CĂTĂLIN RARES împotriva deciziei civile nr. 76/A din data de 26.01.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 23849/325/2018*, având ca obiect obligaţia de a face. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.11.2021.
Incheiere abtinere din 23.11.2021Amână cauza pentru soluţionarea declaratiei de abţinere formulată de domnul judecător Adrian Romulus Stoian.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021