B***** I**** A*****
InculpatC****** E**** l* S*********************
Parte civilăC****** L***** l* S*********************
Parte civilăC****** C****** l* S*********************
Parte civilăC****** E****
Parte civilăAdmite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****,privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 13.01.2023 până la data de 11.02.2023, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată astăzi 10.01.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 10.01.2023Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 14.12.2022 până la data de 12.01.2023, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată astăzi 07.12.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pe fondul cauzei acordă termen la data de 01 februarie 2023 pentru când se va reveni cu adresă faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.12.2022Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 14.11.2022 până la data de 13.12.2022, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată astăzi 09.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână judecarea cauzei la data de 07 decembrie 2022
Incheiere de sedinta din 09.11.2022DISPUNE: Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 15.10.2022 până la data de 13.11.2022, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată astăzi 13.10.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,
Incheiere de sedinta din 13.10.2022faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.09.2022Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 15.09.2022 până la data de 14.10.2022, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14.09.2022.
Incheiere de sedinta din 14.09.2022Dosar nr. 2384/288/2021 Minuta Încheierii penale Şedinţa publică din data de 10.08.2022 DISPUNE: Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie, pe o perioadă de 30 zile, corespunzător dovezii înlocuitoare emise pe numele inculpatului B***** I**** A*****. Câte un exemplar al prezentei încheieri se va comunica inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutier, iar un exemplar se va păstra la o mapă specială a instanţei şi va fi evidenţiată într-un registru special. Termen fond: 28 septembrie 2022. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 august 2022. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 10.08.2022Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 17.07.2022 până la data de 15.08.2022, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14.07.2022.
Incheiere de sedinta din 14.07.2022Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 17.06.2022 până la data de 16.07.2022, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 15.06.2022. Pe fondul cauzei, amână cauza la data de 28 septembrie 2022 în vederea efectuării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.06.2022Admite cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele şi dispozitivul încheierii penale din data de 17.05.2022 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul penal nr. 2384/288/2021, în ceea ce priveşte individualizarea perioadei de 30 de zile pentru care a fost prelungit dreptul de circulaţie, formulată din oficiu. În baza art. 278 C.proc.pen. îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta, considerentele şi dispozitivul încheierii penale din data de 17.05.2022 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul penal nr. 2384/288/2021, în sensul că perioada de 30 de zile pentru care s-a dispus prelungirea dreptului de circulaţie inculpatului B***** I**** A***** este cuprinsă în intervalul 18.05.2022 şi până la 16.06.2022 inclusiv, iar nu de la data 18.05.2022 până la data de 18.06.2022 inclusiv, cum din eroare s-a redactat. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 19.05.2022.
Incheiere de sedinta din 19.05.2022faţă de imposibilitatea prezentării apărătorului inculpatului
Incheiere de sedinta din 18.05.2022Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 18.05.2022 până la data de 18.06.2022, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17.05.2022.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 18.04.2022 până la data de 17.05.2022, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 15.04.2022.
Incheiere de sedinta din 15.04.2022amână cauza în vederea administrării probelor la data de 18 mai 2021; cu privire la cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpat, amână pronunţarea la data de 15 aprilie 2022.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022Admite cererea formulată de inculpatul B***** I**** A*****, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, de la data 19.03.2022 până la data de 17.04.2022, inclusiv. Se comunică inculpatului şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea – Serviciul Poliţie Rutieră. Cu apel odată cu fondul în ceea ce priveşte cererea de prelungire a dreptului de circulaţie. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 18.03.2022.
Incheiere de sedinta din 18.03.2022în vederea administrării probelor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 16.03.2022Pentru citarea părţii responsabile civilmente
Incheiere de sedinta din 02.02.2022