G****** A**
Apelant INCULPATB****** V*****
Apelant INCULPATÎn baza art. 421 pct.1 lit. b) C.p.p respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul GOLÎMBĂ ADI împotriva sentinţei penale nr. 80/27.04.2021 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 2385/273/2019. În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de către inculpatul B****** V***** împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: În temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit c din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul B****** V***** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de a practica vânătoarea fără autorizaţie prev. de art. 42 alin. 1 lit. c din Legea 407/2006. În temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit c din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul B****** V***** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. 1 C. pen. Înlătură dispoziţiile din sentinţa penală apelată privind obligarea inculpatului B****** V***** să plătească cheltuieli judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 275 al. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul Golîmbă Adi să plătească 400 de lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art. 275 al. 3 din Codul de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată la data de 09.11.2021 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1207/2021 din 09.11.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 9 NOIEMBRIE 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2021