I************ L**
Apelant ReclamantB******** D****
Intimat PârâtRespinge apelul formulat de apelanta reclamantă I************ L** împotriva sentinţei civile nr. 2620/25.08.2021 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.2386/252/2021 în contradictoriu cu intimatul B******** D****. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 26.04.2022.
Hotarare 663/2022 din 26.04.2022În considerarea Hotărârii nr. 8 din 09.03.2022 a Colegiului de Conducere Tribunalului Timiş, prin care s-a dispus desfiinţarea completului de judecată C4NLP/A din cadrul Secţiei a II- a Civilă a Tribunalului Timiş şi repartizarea ciclică a cauzelor pe rolul completurilor de judecată din cadrul Secţiei a II- a Civilă a Tribunalului Timiş, Potrivit art. 104 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care prevede că: „(1) Ori de câte ori se impune aplicarea metodei de repartizare ciclică a dosarelor, acestea se atribuie, în funcţie de data înregistrării la instanţa respectivă, către completele de judecată competente, în ordinea numerotării acestora. (2) În cazul unei noi operaţiuni de repartizare ciclică alocarea dosarelor se va realiza începând cu completul cu numărul următor celui căruia i-a fost atribuit ultimul dosar la repartizarea ciclică precedentă. (3) În situaţia desfiinţării unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, conform hotărârii colegiului de conducere”, Dosarul cu nr. 2386/252/2021 urmează a fi alocat manual completului C8NLP/A.