S****** R***** I****
InculpatSENTINŢA PENALĂ Nr. 955/2022 În temeiul art. 396 al. 6 raportat la art. 16 al. 1 lit. f C. pr. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. ( fostă S.) R. I, Cpentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În temeiul art 275 alin.3 Cod pr. penală, cheltuielile judicare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 decembrie 2022.
Hotarare 955/2022 din 21.12.2022Amână pronunţarea pentru data de 21.12.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul substituent al inculpatei, av. Semeniuc Andrei Romeo, av. Conta Daniel. În vederea soluţionării sesizării ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la aplicarea deciziei C.C.R, raportat la întreruperea cursului prescripţiei, amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 14.12.2022, ora 11.00, CPF 4, pentru când inculpata S. R are termen în cunoştinţă prin apărătorul său ales. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 28 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 28.09.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei şi amână judecarea cauzei pentru data 28.09.2022, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 15.06.2022Admite cererea de amânare formulată de inculpată. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2022 ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 11.05.2022Amână judecarea cauzei la data de 11 mai 2022 ora 09.00, un ultim termen acordat pentru a se prezenta inculpata.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022Amână judecarea cauzei la data de 13.04.2022 ora 09.00 pentru când va fi recitată inculpata cu citaţie şi mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 09.03.2022