M**** C* G*****
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 59 Vechi Cod penal, admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind privind persoana condamnată Matei George, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti. Dispune liberarea condiţionată la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a condamnatului Matei George din executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 257/2021 pronun?ată de Judecătoria Moreni, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 327/2021, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 100 alin. (6) Cod penal intervalul cuprins între data liberării condi?ionate ?i data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune avansarea sumei de 313 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2021
Hotarare 2108/2021 din 20.12.2021Stabileşte deliberarea şi pronun?area la data de 20.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2021Stabileşte deliberarea şi pronun?area la data de 17.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2021