B****** C**** M******
PetentI************ D* P****** A* J******** B****** P*** R**** L****
IntimatAdmite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. B), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 109 alin. (9) din OUG nr. 195/2002, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea Recursului în Interesul Legii nr. 5/2021. În temeiul art. 29 alin. 4 teza finală din Legea nr. 47/1992, dispune comunicarea prezentei încheieri şi a celorlalte acte relevante din dosarul cauzei către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate. În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea plângerii contraven?ionale până la solu?ionarea excep?iei de neconstitu?ionalitate invocate în prezenta cauză. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, în ceea ce priveşte măsura suspendării judecării cauzei. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.07.2022.
Incheiere suspendare din 05.07.2022Amână pronuntarea în data de 05.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2022Amână pronuntarea în data de 21.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2022Amână pronuntarea în data de 07.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2022Pentru comunicarea înscrisurilor depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 24.05.2022.
Incheiere de sedinta din 12.04.2022Pentru imposibilitatea prezentarii partii / mandatarului, amână judecarea cauzei la data de 12.04.2022.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022