B****** V* G*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cpp rap. la art. 326 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului BOCICOR GHEORGHE, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii ( faptă din data de 20.12.2018). În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cpp rap. la art. 323 alin. 1 C.pen. stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului BOCICOR GHEORGHE pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals ( faptă din data de 20.12.2018). În baza art. 38 alin. 1 C.pen constată că infracţiunile deduse judecăţii se află în stare de concurs real. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care se adăugă un spor obligatoriu de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatului să ii fie stabilită o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timi?. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 25 alin. 3 Cpp dispune desfiinţarea totală a cererii formulată de Bocicor Gheorghe adresată SPCRPCIV Timi? din data de 20.12.2018 ( fila 14 dup) şi a permisului de conducere seria BXP734382 (fila 62 dup). În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 31.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1567/2022 din 31.05.2022Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 31.05.2022, punând în vedere inculpatului şi procurorului că soluţia va fi pusă la dispoziţia acestora, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.04.2022termen la data de 27.04.2022, interval orar 09.00-11.00.
Incheiere de sedinta din 30.03.2022instanta incuviinteaza cererea de amanare si acorda termen la data de 30.03.2022, interval orar 09.00-11.00.
Incheiere de sedinta din 02.02.2022