F******* P***** M********** A********* R******* T********* Ş* A***** "****** R****
Apelant PârâtŞ***** F*****
Intimat ReclamantAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 988 din 08.XII.2020 a Tribunalului Botoşani, în sensul că : Obligă pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deţinut anterior, de paznic (în loc de îngrijitor) şi să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv 25.XI.2019 până la data reintegrării efective pe post. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1081/2021 din 03.11.2021Amână pronunţarea la data de 03.XI.2021, ora 12,00. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021