S***** V***** I****
ContestatorC*** J******** D* P***** M********
IntimatTermenul din 02.02.2022 a fost preschimbat la 31.01.2022.
Admite cererea formulată de reclamantul Ş. V. I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş . Anulează Decizia nr. 250998 emisă la data de 30.09.2021 de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş la emiterea unei decizii de pensionare pentru stabilirea drepturilor de pensiei prin luarea în considerare şi a veniturilor realizate în acord global în perioada septembrie 1979-martie 1980, astfel cum sunt evidenţiate în Adeverinţa nr. 97/06.09.2021 emisă de IPEG Maramureş, completată prin Adeverinţa nr. 5/17.01.2022 a IPEG Maramureş. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramure? la plata noilor drepturi începând cu data de 01.10.2021. Respinge celelalte solicitări formulate de reclamantul Ş.V.I. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş-Secţia I Civilă cu sediul în Baia Mare, str. Crişan nr. 3. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 31 ianuarie 2022.
Hotarare 76/2022 din 31.01.2022Camera de consiliu: DISPUNE: Dispune, din oficiu, preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 02.02.2022 în dosarul nr. 2405/100/2021 şi fixează un nou termen pentru data de 31.01.2022, Complet civil nr. 8 N fond, sala 30, ora 09:30. Se vor cita părţile pentru noul termen de judecată. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 13 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022