T***** G****
PetentDosar nr. 2406/175/2021 ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge cererea de liberare condiţionată a deţinutului T***** G****, ..., aflat în Penitenciarul Deva în executarea pedepsei de 13 ani şi 4 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 297/2014 a Tribunalului Alba. Comisia de propuneri sau deţinutul va putea face o nouă propunere sau cerere pentru liberare condiţionată conform art. 587 alin. 2 CPP, după data 14.11.2021. În baza art. 275 alin. 2 CPP obligă deţinutul să plătească statului suma de 200 lei cu titlul cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului şi a procurorului, prin grefa instanţei, la 16.07.2021. Preşedinte
Hotarare 575/2021 din 16.07.2021