S** C** S*
ReclamantZ**** L*******
PârâtAdmite cererea formulată de petenta SC CUP SA, Dispune îndreptarea erorii materiale care apare în dispozitivul sentinţei civile nr. 1891/17.11.2021 pronunţată de Judecătoria Adjud, în dosarul nr. 2410/173/2021, în sensul înlocuirii sumei de 20 lei, cu suma de 50 lei, men?ionată în alin. 3 al dispozitivului, reprezentând cheltuielile de judecată pe care pârâta va trebui să le achite reclamantei, a?a cum este corect. Se vor face men?iunile corespunzătoare şi la sfârşitul actului corectat. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Adjud. Pronunţată, azi, 14.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.12.2021Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C.U.P. S.A., în contradictoriu cu pârâta Z**** L*******, Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200,57 lei, din care 167,12 lei reprezintă facturi de preţ şi 33,45 lei penalităţi calculate la facturile neachitate, pentru perioada octombrie 2019 - martie 2021, acestea urmând a fi actualizate conform prevederilor contractuale, până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Adjud. Pronunţată azi 17.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1891/2021 din 17.11.2021