K****** T****** S*****
ApelantI************ D* P****** J******* B****
IntimatC*** I******** S*
IntervenientB*** F*********
IntervenientAdmite cererea de apel formulată de apelantul KOMPASZ TIBERIU ŞTEFAN, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B**** şi cu intervenientul forţat B*** F********* şi asigurătorul S.C. CITY INSURANCE S.A., împotriva sentinţei civile nr. 4205/08.09.2021, pronunţată de Judecătoria Oradea, sentinţă pe care o schimbă în tot, în sensul că: Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul KOMPASZ TIBERIU ŞTEFAN, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B**** şi cu intervenientul forţat B*** F********* şi asigurătorul S.C. CITY INSURANCE S.A., împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PBHX nr. 325795 încheiat în data de 04.02.2021, proces-verbal pe care îl anulează în parte, respectiv cu privire la contravenţia prevăzută de art. 54 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 şi sancţionată de art. 100 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, precum şi cu privire la contravenţia prevăzută de art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. 195/2002 şi sancţionată de art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002. Respinge plângerea contravenţională în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 100 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. 195/2002. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2022.
Hotarare 300/2022 din 31.03.2022lipsă martor; citarea acestuia cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 15.02.2022în vederea administrării probei testimoniale încuviintate
Incheiere de sedinta din 18.01.2022